O adolescentă de 16 ani din Adjud a fost grav rănită, luni seară, după
ce s-a urcat pe un vagon de tren pentru a-şi face selfie şi s-a
electrocutat la firele de înaltă tensiune, suferind arsuri pe mare parte
a corpului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit anchetatorilor, adolescenta de 16 ani a mers luni seară
împreună cu două prietene în triajul Staţiei CFR Adjud, într-o zonă în
care sunt mai multe vagoane în conservare.
Adolescenta s-a urcat pe un vagon, cel mai probabil cu intenţia de a
face selfie, şi s-a apropiat prea mult de linia de înaltă tensiune, ceea
ce a dus la formarea unui arc electric. Fata s-a electrocutat, suferind
arsuri pe mare parte a corpului.
Un bărbat care trecea prin zonă a văzut ce s-a întâmplat şi a sunat la
112, iar adolescenta a fost dusă cu o ambulanţă la Focşani, de unde a
fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul de Arşi
din Bucureşti.
”Adolescenta a a suferit arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa
corpului. A fost intubată, ventilată mecanic, stabilizată şi predată
elicopterul SMURD Galaţi, care a dus-o la Spitalul de Arşi din
Capitală”, a declarat medicul Dorinel Ticu de la Serviciul de Ambulanţă.
Conform anchetatorilor, la sosirea poliţiştilor la faţa locului cele
două fete care o însoţiseră pe victimă în zona vagoanelor dezafectate nu
mai erau acolo.
Welcome to My Travel Blog!
Here you can read about my adventures, tips for travelers, and much more. Enjoy your stay!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu