Un poliţist a fost rănit grav de un şofer băut, în Sectorul 1 al Capitalei, după ce i-a făcut semn să oprească maşina pentru control, însă acesta a accelerat, l-a lovit şi l-a aruncat pe carosabil, fiind prins ulterior în Pipera, judeţul Ilfov, după ce a intrat cu autoturismul într-un gard.
Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.

Poliţistul i-a făcut semn şoferului să oprească, acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la rutieră, a accelerat, l-a lovit, acesta a rămas pe capotă aproximativ 400 de metri, apoi a căzut pe carosabil, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.
Şoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins de poliţişti la aproximativ doi kilometri, în Pipera, judeţul Ilfov, după ce a lovit un scuar şi apoi, din cauza vitezei, a fost proiectat într-un gard.
Agenţii de la Rutieră spun că şoferul mirosea a alcool.
Poliţistul are politraumatisme, fiind internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Agenţii de la Rutieră spun că şoferul mirosea a alcool.
Poliţistul are politraumatisme, fiind internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Şoferul care l-a lovit pe poliţistul de la Rutieră, cetăţean turc, a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale şi pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu