Bullet news

Welcome to My Travel Blog!

Here you can read about my adventures, tips for travelers, and much more. Enjoy your stay!

Se afișează postările cu eticheta euro 2020. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta euro 2020. Afișați toate postările

marți, 22 iunie 2021

Cristiano Ronaldo și răspunsul pentru toți contestatarii săi de la Euro 2020!

  După episodul mutării sticlelor de Coca-Cola, copiat și criticat în același timp, Cristiano Ronaldo a fost jignit de un fost internațional german. Într-o postare pe Instagram, starul portughez le răspunde contestatarilor printr-un mesaj scurt și la obiect. 

"În timp ce îmi copiați trecutul, eu inventez viitorul", a scris Ronaldo pe Instagram adăugând o poză cu echipa Portugaliei de la Euro 2020.

  Cristiano Ronaldo a creat valuri în toată lumea după ce a îndepărtat sticlele de Cola-Cola la o conferință de presă la Euro 2020. Unii fotbaliști l-au copiat (a se vedea cazurile lui Paul Pogba și Manuel Locatelli), alții din contră.

 


 

Cert este că gestul lui Ronaldo a adus pierderi de aproximativ patru miliarde de dolari companiei Coca-Cola.

Luni, Dietmar Hamann, fost internațional german, a declarat că starul Portugaliei, Cristiano Ronaldo, este ”imbecil”, după un gest tehnic de sfidare a adversarului la meciul contra Germaniei de la Euro 2020.

În minutul 21 al partidei Portugalia - Germania din grupele Euro 2020, Cristiano Ronaldo l-a ridiculizat pe fundașul german Antonio Rudiger, preluând superb o minge și pasând cu călcâiul mai departe. Hamann a declarat la un post local unde este analist că acest gest i-a motivat pe germani, care s-au dezlănțuit și au bătut Portugalia cu un categoric 4-2.

În ultimul meci din faza grupelor, Portugalia joacă miercuri, la Budapesta, în fața campioanei en titre, Franța.

Record la EURO 2020: numărul de autogoluri de la această ediție nu a mai fost văzut

   Și finlandezul Hrádecký, al doilea portar de la Euro 2020, a marcat luni în proprie poartă, în Finlanda - Belgia 0-2. Deja s-a dat dublul numărului maxim de autogoluri la un Euro, 6!

 După meciurile de luni, există patru jucători cu câte trei goluri la Euro 2020: Cristiano Ronaldo, Schick, Wijnaldum și Romelu Lukaku. Paradoxal însă, cel mai bun marcator la acest turneu final este "autogolul". Deja au înscris în proprie poartă șase fotbaliști în faza grupelor, care încă nu s-a terminat!

 

Finlandezul născut la Bratislava, Lukáš Hrádecký, a comis-o în eșecul (0-2) cu Belgia, care i-a ajutat pe danezi să termine seria pe locul secund. Este ultimul din serie și al doilea portar cu această nedorită contraperformanță la actualul CE.

 


 


  Primul goalkeeper ce și-a văzut numele pe lista neagră a fost polonezul Wojciech Szczęsny, la 1-2 cu Slovacia. Lanțul, deschis de turcul Merih Demiral, la 0-3 cu Italia, îi include și pe Mats Hummels, decisiv în înfrângerea nemților contra Franței (0-1), și pe portughezii Rúben Dias și Raphaël Guerreiro, în partida de coșmar cu Germania (2-4), ambii în prima repriză. 

  S-a ajuns chiar la dublul numărului maxim de autogoluri (trei) înregistrat la precedenta ediție, Euro 2016! Și mai lipsesc tot trei pentru a egala totalul consemnat din 1960 încoace. Primul ghinionist din istoria CE a fost Anton Ondruš, în Cehoslovacia - Olanda (3-1 după prelungiri), din 1976.

  Belgia a beneficiat luni în premieră de un autogol la Euro și trupa lui Roberto Martinez a câștigat pentru întâia oară toate partidele din grupă la un CE (o mai făcuse la CM 2018). A fost preludiul succesului clar conturat la St. Petersburg de liderul autoritar al grupei și pe care și-a pus, din nou, amprenta Lukaku, care a mai avut un gol anulat cu VAR la 0-0. 

Are zece reușite la Euro și CM! "Esta arma noastră secretă", avertizează De Bruyne.