Latest in Tech

LightBlog

Acesta este cel mai bine vândut energizant din România, depăşind Red Bull şi Burn

  • Brandul românesc Rienergy, produs de compania bihoreană European Food, s-a clasat anul trecut pe prima poziţie în topul celor mai vândute branduri de băuturi energizante, depăşind giganţi internaţionali precum Red Bull şi Burn, marcă a Coca-Cola, arată o analiză a Ziarului Financiar pe baza datelor companiei de cercetare de piaţă Canadean.
  • Piaţa băuturilor energizante, estimată la 220-250 mil. lei, a avut o explozie în consum în perioada 2005-2010, însă odată cu instalarea crizei consumul a început să se reducă, iar românii s-au îndreptat către produse mai ieftine. Red Bull costă de trei ori mai mult decât Rienergy.
  • „În plus, produsele ieftine au câştigat teren şi în mediul rural datorită distribu­ţiei foarte bune într-un mediu în care produsele premium nu ajunseseră. Branduri precum Rienergy au văzut o oportunitate de creştere în mediul rural“, explică un executiv din piaţă evoluţia brandurilor situate pe segmentul economic de preţ, aşa cum este Rienergy.

Author

Written by Admin

Aliquam molestie ligula vitae nunc lobortis dictum varius tellus porttitor. Suspendisse vehicula diam a ligula malesuada a pellentesque turpis facilisis. Vestibulum a urna elit. Nulla bibendum dolor suscipit tortor euismod eu laoreet odio facilisis.

0 Comments: